Grupul de Studii de Securitate (GSS)

Romania · 0 Employees
Grupul de Studii de Securitate a fost fondat în primăvara anului 2014, la inițiativa unor studenți de la Facultatea de Științe Politice a Universității din București, specializarea Studii de Securitate, fiind primul grup înființat în cadrul acestei specializări. Ulterior, activitatea organizației noastre s-a dezvoltat, atât prin crearea unor parteneriate cu alte organizații neguvernamentale, cât și prin recrutarea unor membri de la alte instituții de învățământ. Scopul acestui grup este acela de a facilita interacţiunea dintre tinerii interesaţi de domeniile securitaţii, relațiilor internaționale sau intelligence-ului, prin organizarea unor conferinţe, dar şi a altor evenimente care să îi ajute să îşi dezvolte capacităţile de analiză şi sinteză, precum şi abilităţile de comunicare. Activitatea grupului se desfășoară în cadrul a cinci departamente: Proiecte&HR, Comunicare, Marketing, Fundraising și Cercetare, ce cuprind aproximativ 30 de membri. EN The Security Studies Group was founded in 2014, being an initiative of several students of the Faculty of Political Science, University of Bucharest. The group was the first association of this type established by students majoring in Security Studies at the Faculty of Political Science. Subsequently, the activity of our think-tank has developed both through the creation of partnerships with other NGOs and the recruitment of members from other educational institutions or backgrounds. The mission of the Security Studies Group (GSS) is to promote the interaction between young people interested in fields such as security, international relations or intelligence and experts in these areas, by organizing conferences and other events to help them develop their capacities for analysis and synthesis and also their communication and public speaking skills. The group's activity is conducted in five departments: Projects & HR, Communication, Marketing, Fundraising and Research, comprising approximately 30 members.

概述

国家 Romania
成立时间 2014
总部 8, Spiru Haret Street, District 1, Bucharest, RO
电话号码
网站 http://www.grupuldestudiidesecuritate.ro
LinkedIn http://www.linkedin.com/company/grupul-de-studii-de-securitate-gss-
Twitter
Facebook
员工数 0
行业 think tanks,
简介 Grupul de Studii de Securitate a fost fondat în primăvara anului 2014, la inițiativa unor studenți de la Facultatea de Științe Politice a Universității din București, specializarea Studii de Securitate, fiind primul grup înființat în cadrul acestei specializări. Ulterior, activitatea organizației noastre s-a dezvoltat, atât prin crearea unor parteneriate cu alte organizații neguvernamentale, cât și prin recrutarea unor membri de la alte instituții de învățământ. Scopul acestui grup este acela de a facilita interacţiunea dintre tinerii interesaţi de domeniile securitaţii, relațiilor internaționale sau intelligence-ului, prin organizarea unor conferinţe, dar şi a altor evenimente care să îi ajute să îşi dezvolte capacităţile de analiză şi sinteză, precum şi abilităţile de comunicare. Activitatea grupului se desfășoară în cadrul a cinci departamente: Proiecte&HR, Comunicare, Marketing, Fundraising și Cercetare, ce cuprind aproximativ 30 de membri. EN The Security Studies Group was founded in 2014, being an initiative of several students of the Faculty of Political Science, University of Bucharest. The group was the first association of this type established by students majoring in Security Studies at the Faculty of Political Science. Subsequently, the activity of our think-tank has developed both through the creation of partnerships with other NGOs and the recruitment of members from other educational institutions or backgrounds. The mission of the Security Studies Group (GSS) is to promote the interaction between young people interested in fields such as security, international relations or intelligence and experts in these areas, by organizing conferences and other events to help them develop their capacities for analysis and synthesis and also their communication and public speaking skills. The group's activity is conducted in five departments: Projects & HR, Communication, Marketing, Fundraising and Research, comprising approximately 30 members.

常见问题

Grupul de Studii de Securitate (GSS) 在哪里?

Grupul de Studii de Securitate (GSS) 的总部位于 8, Spiru Haret Street, District 1, Bucharest, RO

Grupul de Studii de Securitate (GSS) 的电话号码是多少?

Grupul de Studii de Securitate (GSS) 的电话号码是

Grupul de Studii de Securitate (GSS) 的官方网站是什么?

Grupul de Studii de Securitate (GSS) 的公司官方网站是 http://www.grupuldestudiidesecuritate.ro

Grupul de Studii de Securitate (GSS) 是做什么的?

Grupul de Studii de Securitate (GSS) 的业务有哪些?

politics,intelligence,international relations,security

Grupul de Studii de Securitate (GSS) 的年收入是多少?

Grupul de Studii de Securitate (GSS) 的收入是 0美元

Grupul de Studii de Securitate (GSS) 有多少员工?

Grupul de Studii de Securitate (GSS) 有 0 名员工

Grupul de Studii de Securitate (GSS) 属于哪个行业?

Grupul de Studii de Securitate (GSS) 从事以下行业: think tanks

Grupul de Studii de Securitate (GSS) 使用什么技术?

Grupul de Studii de Securitate (GSS) 使用的一些流行技术包括:

如何联系 Grupul de Studii de Securitate (GSS)?

Grupul de Studii de Securitate (GSS) 联系信息: 电话号码:, 网站:http://www.grupuldestudiidesecuritate.ro, 邮箱:-

Grupul de Studii de Securitate (GSS) 的社交媒体链接是什么?

Grupul de Studii de Securitate (GSS) 领英:http://www.linkedin.com/company/grupul-de-studii-de-securitate-gss-,fackbook:,twitte:

Grupul de Studii de Securitate (GSS) 是一家上市公司吗?

不是

Grupul de Studii de Securitate (GSS) 的最后一轮融资是什么时候?

暂无最近投资信息

谁投资 Grupul de Studii de Securitate (GSS)?

Grupul de Studii de Securitate (GSS) 有 0 家投资者,包括 。

外贸获客 查找关键决策人

10亿+海关交易数据,1.2亿企业数据,2亿+企业联系人数据,1000千万真实采购商。覆盖200+个国家及地区,95%外贸重点拓展市场,可根据行业、经营范围等多方位挖掘目标客户。
免费试用

Top-ranked on G2 Crowd

全球B2B企业库 海关贸易数据 展会采购数据

工作更少,成就更大,销售更聪明

查找更多 B2B 联系人,丰富并验证记录
Email Address

全球B2B企业库

海关贸易数据

展会采购数据

Top-ranked on G2 Crowd

OR
Sign Up with Google